Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Inscrierea de mentiuni

ÎNSCRIEREA DE MENŢIUNI ÎN ACTELE DE STARE CIVILĂ ROMÂNE PRIVIND SCHIMBĂRILE DE NUME ŞI / SAU PRENUME EFECTUATE DE CETĂŢENII ROMÂNI ÎN STRĂINĂTATE

este reglementată de LEGEA 119/1996, privind actele de stare civilă, republicată şi

HG 64/2011, pentru aprobarea metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă.

In situatia in care solicitantul este in posesia atat a pasaportului emis de autoritatile straine, pe noul nume, cat si a documentului prin care s-a aprobat schimbarea numelui si/sau prenumelui in strainatate, cererea de inscriere a mentiunii de schimbare a numelui si/sau prenumelui se va depune la primaria care are in pastrare actul/actele de stare civila ale solicitantului, in nume propriu, prin imputernicit cu procura speciala sau prin imputernicire avocatiala.

Cererea va fi insotita de urmatoarele documente:

1. documentul de schimbare a numelui si/sau prenumelui, emis de autoritatile straine, in original si copii (o copie va ramane la cerere si cate o copie la fiecare dintre actele de stare civila in baza carora au fost emise certificatele ce urmeaza a fi schimbate);

2. traducerea legalizata a documentului, in original si copii (o copie va ramane la cerere si cate o copie la fiecare dintre actele in baza carora au fost emise certificatele ce urmeaza a fi schimbate); traducerea se va face la un notar public din tara, la misiunea diplomatica ori oficiul consular de cariera al Romaniei din tara de resedinta a solicitantului sau la un notar strain, in acest din urma caz trebuind sa respecte prevederile art. 72 alin. (6) din HG 64/2011;

3. adeverinta emisa de Directia Generala de Pasapoarte – Serviciul Probleme de Migrari si Cetatenie, cu privire la statutul juridic al solicitantului fata de statul roman (in situatia in care nu se poate face dovada cetateniei romane);

4. copia certificatului de nastere si/sau casatorie a persoanei pentru care se solicita inscrierea mentiunii;

5. copia pasaportului strain;

6. copia pasaportului romanesc, daca este cazul.

Cererea de inscriere a mentiunii se poate face in nume propriu, prin imputernicit cu procura speciala sau prin imputernicire avocatiala. Procura va fi data in aceleasi conditii ca si la punctul 2. In procura este necesar sa se faca referire, in mod expres, la faptul ca persoana imputernicita ii reprezinta pe solicitanti atat in vederea depunerii documentelor pentru inscrierea mentiunii, cat si a ridicarii noilor certificate de la oficiile de stare civila unde sunt inregistrate actele de stare civila ale acestora. In cazul unei imputerniciri avocatiale, acesta are dreptul doar sa depuna cererea de inscriere a mentiunii, nu sa si ridice certificatul de stare civila urmare a  efectuarii mentiunii.

* detalii privind apostilarea şi supralegalizarea documentului de schimbare a numelui si/sau prenumelui, emis de autoritatile straine precum si a traducerilor legalizate la notar strain a acestora, le gasiţi în secţiunea TRANSCRIEREA DE ACTE