Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Divort pe cale administrativa

PROCEDURA DE DIVORŢ PE CALE ADMINISTRATIVĂ

este reglementată de LEGEA nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată cât şi de LEGEA 119/1996, privind actele de stare civilă, republicată şi HG 64/2011, pentru aprobarea metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă

Cererea de divorţ pe cale administrativăse face în scris, se depune şi se semnează personal de către ambii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă delegat de la primăria care are în păstrare actul de căsătorie sau pe raza căreia se află ultima locuinţă comună a soţilor.

În cererea de divorţ fiecare dintre soţi declară pe propria răspundere : 

a) că este de acord cu desfacerea căsătoriei;

b) că nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi;

c) că nu este pus sub interdicţie;

d) că nu a mai solicitat altor autorităţi desfacerea căsătoriei;

e) adresa ultimei locuinţe comune;

f) numele pe care fiecare sau, după caz numai unul dintre aceştia urmează să-l poarte după desfacerea căsătoriei.

*În situaţia în care ultima locuinţă comună declarată nu este aceeaşi cu domiciliul sau reşedinţa ambilor soţi înscris/ă în actele de identitate, se va da o declaraţie în faţa ofiţerului de stare civilă.

La depunerea cererii de divorţ sunt necesare următoarele documente:

– certificatele de naştere şi căsătorie ale soţilor, în original şi copie;

– documentele cu care se face dovada identităţii, în original şi copie;

Dovada identităţii se poate face de către soţi cu unul dintre următoarele documente:

a) pentru cetăţenii români – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate sau, în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul, care să se afle în termenul de valabilitate atât la momentul depunerii cererii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;

b) pentru cetăţenii Uniunii Europene sau ai Spaţiului Economic European – documentul de identitate sau paşaportul emis de statul aparţinător;

c) pentru apatrizi – paşaport emis în baza Convenţiei privind statutul apatrizilor din anul 1954, însoţit de permisul de şedere temporar sau permanent, după caz;

d) pentru cetăţenii străini din statele terţe – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, în care să fie aplicată viza de intrare pe teritoriul României; viza trebuie să fie valabilă atât la data depunerii, cât şi la data eliberării certificatului de divorţ;

e) pentru cetăţenii străini cărora li s-a acordat o formă de protecţie în România – documentul de călătorie emis în baza Convenţiei de la Geneva din 1951 sau, după caz, documentul de călătorie pentru străinii care au obţinut protecţie subsidiară – protecţie umanitară condiţionată;

f) pentru cetăţenii străini solicitanţi de azil în România – paşaportul emis de statul ai cărui cetăţeni sunt, însoţit de documentul temporar de identitate.

*În cazul cetăţenilor străini, certificatele de naştere trebuie să îndeplinească cerinţele de legalitate prevăzute în convenţiile internaţionale şi tratatele încheiate între România şi statele ai căror cetăţeni sunt.

*În cazul persoanelor care nu cunosc limba română, depunerea cererii de divorţ se face în prezenţa unui traducător autorizat, iar în cazul persoanelor surdomute, a unui interpret.

Cererea de divorţ se soluţionează la expirarea termenului de 30 de zile calendaristice calculate de la data depunerii cererii.

La expirarea termenului de 30 de zile calendaristice, ofiţerul de stare civilă delegat verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă, în acest sens, consimţământul lor este liber şi neviciat, solicitând o declaraţie de menţinere a cererii de divorţ.

În situaţia în care ambii soţi, sau numai unul dintre aceştia, înţeleg/înţelege să renunţe la divorţ, completează o declaraţie de renunţare la cererea de divorţ.

Ofiţerul de stare civilă delegat constată desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor şi eliberează certificatul de divorţ, document ce va fi înmânat foştilor soţi într-un termen maxim de 5 zile lucrătoare.

În caz de pierdere, distrugere sau furt al certificatului de divorţ, ofiţerul de stare civilă delegat eliberează un duplicat, conform cu originalul aflat în arhiva proprie, în baza cererii formulate de către unul dintre foştii soţi, personal sau prin împuternicit cu procură specială, cererea fiind depusă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau, după caz, la primăria unităţii administrativ-teritoriale care are în păstrare dosarul de divorţ.